Servicii si atribuții

Activitatea executorului judecătoresc se realizează în condițiile legii, cu respectarea drepturilor  și libertăților fundamentale precum și a intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de apartenența politică sau de origine socială.

Pentru serviciul prestat, executorul judecătoresc are dreptul la onorarii așa cum sunt stabilite și aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2550/C/2006 publicat în Monitorul Oficial nr. 936/20.11.2006.

Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, executorul judecătoresc are următoarele atribuții :
• punerea în executare a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii;
• notificarea actelor judiciare și extrajudiciare;
• comunicarea actelor de procedura;
• recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanțe;
• aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanța judecătorească;
• constatarea unor stări de fapt în condițiile prevăzute de Codul de Procedura Civilă;
• întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispozițiilor Codului de Procedura Civilă;
• întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplata a cambiilor, biletelor la ordin și a cecurilor, după caz;
• orice acte sau operațiuni date de lege în competență lui.

BIROU EXECUTORI JUDECĂTOREȘTI

ACTA NON VERBA

UNDE NE GASESTI

CONTURI DE CONSEMNAȚIUNI​

LEI | RO79 BREL 0002 0009 7308 0101

EURO | RO95 BREL 0002 0009 7308 0201

USD | RO14 BREL 0002 0009 7308 0301

© 2022 BIROU EXECUTORI JUDECATORESTI „ACTA NON VERBA”. Toate drepturile rezervate.

Termeni si Conditii | GDPR